Quantcast
Channel: Studiu – Brăilago
Viewing all articles
Browse latest Browse all 16

Alo, Clubul, Asociația, o programă de Go aveți cumva?

0
0

Pe parcursul a mai multe zile, în dorul lelii m-am conversat cu Alex pe tema unei programe de Go necesară pentru Palatul Copiilor.

Alex îmi tot zicea de programă iar eu băteam cîmpii cu inițierile. Știam eu de pe la școală de programă, dar numai în ideea că e ceva de la minister pe care profesorii trebuie să respecte. Recunoscîndu-mi ignoranța, l-am tot solicitat pe Alex să mă lumineze ce e aia programă și el probabil la fel de luminat ca și mine mă tot lămurea că e de la minister. Păi dacă e de la minister de ce nu întrebi ministerul…

Într-un tîrziu îmi trece printre neuronii colmatați ideea să caut definiția programei. Și în fine văd ceva lumină. Aha, deci e un fel de ghid, o structură ordonată a dispersării materiei din manual pe parcursul întregului an, sau cam așa ceva.

Eu care nu am lucrat niciodată după manual precum Codrin sau Alex, chiar nu aveam ce programa. Pentru mine e simplu. Pune-te în fața gobanuluii și vedem noi ce iese.

Acum, lămurit, văd cum ar arăta o programă de Go.

  1. Prima oră, primele cinci minute, distribuirea echipamentului de joc.  (Punctul 1 poate fi ignorat, dacă intructorul este înflăcărat și așează pe mese echipamentul înainte de sosirea elevilor.)
  2. Prima oră, minutele 5-8, se prezintă regulamentul jocului de Go.
  3. Prima oră, minutele 8-50, se joacă Go.
  4. A doua oră și următoarele, se repetă punctele 1 și 3.

Evident, aceasta este viziunea mea personală, care cu siguranță nu seamăna cu cea a celor care au și lucrat cu diverse programe școlare.

Căutînd definiția programei școlare am dat și peste opinia celor ce blamează programa de anihilarea creativității elevilor. Cu siguranță, criticii confundă marfa cu ambalajul. Foarte probabil ca structura rigidă a unei programe actuale să dăuneze creativității. Dar asta nu înseamnă că nu poate exista și o programă flexibilă. Orice activitate are o structură, și chiar și eu care nu fac inițiere cu manualul în mînă, respect o ordine și un plan al procesului de inițiere, singura difență, este că nu îl am scris pe hîrtie ci pe neuroni.

Deci ideea unei programe de Go este salutară. Poate fi de folos eventualilor profesori care ar vrea să îi învețe pe copii Go, dar care din lipsa experienței de jucător de Go rămîn blocați la stadiul de intenție.

Voi încropi la plesneală o astfel de programă, folosind resursele ce există online, urmînd ca alții cu pregătire reală să preia inițiativa și să îi dea o formă acceptabilă.

Deși am citit textul de mai jos,


Alături de planul cadru, planificarea calendaristică, manualul și ghidurile auxiliare, programa școlară formează domeniul documentelor curriculare, care vizează finalităţile, conţinuturile învăţării precum și strategiile, timpul necesar atingerii obiectivelor și evaluarea gradului de succes în atingerea acestor obiective. Programa școlară este un document curricular reglator, în care este prevăzută  într-o organizare coerentă, oferta educaţională a unei discipline, în concordanţă cu statutul pe care aceasta îl are în planul cadru de învăţământ (clasele la care se studiază, nivelul la care se studiază, aria curriculară căreia îi aparţine, numarul de ore alocate prin planul cadru).

sînt departe de a avea o idee despre ce este aia programă. Văd acolo că se spune de plan cadru, planificare calendaristică, manual și ghiduri auxiliare.  Păi manualul știu ce e, dar restul mi se par chestii sinonime, deci sînt încă pe deplin afundat în ceață, așa că vă rog să fiți blînzi cu critica.



Viewing all articles
Browse latest Browse all 16

Latest Images

Trending Articles